”Aici mă simt în siguranță”

„Când am plecat de acasă din orașul Irpin (apropiat de Kiev), bombele au căzut din toate direcțiile. Am început să construiesc o casă acolo, dar acum totul este distrus”, povestește Irina (nume schimbat) despre fuga ei din Ucraina. Împreună cu fiul ei de patru ani, a venit cu mașina în România. De o săptămână locuiește în centrul pentru refugiați, deschis de Caritas Maramureș în parteneriat cu Parohia Greco-Catolică din Botiz, un sat aflat la câțiva kilometri distanța de Satu Mare. Acum femeia zâmbește din nou: „Aici mă simt în siguranță.  e foarte bine aici.” O alte mamă este de acord cu ea. Nu știe să vorbească în engleza sau în româna. Dar cu mâinile ei desenează o inima. Și atunci spune totuși un cuvânt învățat deja: „Mulțumesc!”

Centrul pentru refugiați a fost amenajat într-o clădire construită în curtea parohiei. Planul inițial a fost de a deschide un cămin de bătrâni, dar când a izbucnit războiul în Ucraina, Pr. Nicolae Huzău, preotul comunității, a decis să pună, această clădirea la dispoziția celor care căută protecție în România: „Când am văzut ce se întâmplă în țara vecină, nu am putut să stăm departe. Suntem creștini și ne bucură că ei se știu în siguranța la noi.”

Într-un efort comun, zeci de voluntari din sat au pregătit clădirea. Într-un singur weekend au finalizat băile din care lipseau obiectele sanitare și au pregătit dormitoarele. În data de 1 martie a sosit primul grup de refugiați, cei mai mulți trimiși direct de la vama Halmeu la centrul din Botiz. Au fost nopți în care și 50 de persoane au dormit în centru. Voluntarii au pregătit mesele, i-au îndrumat pentru continuarea drumului, i-au condus la gară sau în caz de nevoie la doctor sau la spital.

În primele două săptămâni, cele mai multe persoane au petrecut numai o singură noapte în centrul din Botiz, înainte să-și continue călătoria către București sau țări din occident. Și nu doar ucraineni au beneficiat de sprijinul centrului – au fost și persoane din multe alte țări, cum ar fi India, Liban sau Turkmenistan.

Între timp, din ce în ce mai multe familii – mame și copii – s-au hotărât să rămâne deocamdată în Botiz. De câteva zile, copiii mai mari merg la școala din sat și cei mici la grădiniță.

„Vreau să mă întorc în Ucraina. Acolo îmi place și acolo sunt acasă. Mă simt bine aici, dar când se termină războiul, mă duc înapoi să refac ce am lăsat acolo.” Să sperăm că Irina va avea această ocazie în viitorul apropriat. Dar până atunci, comunitatea parohială din Botiz va avea grijă de ei și de fiul ei.