Confederația Caritas România a fost certificată, de către Comisia Europeană, Programul EU Aid Volunteers (Inițiativa „Voluntari UE pentru ajutor umanitar”), ca organizație de trimitere de voluntari. Această certificare ne dă posibilitatea să participăm în proiecte de voluntariat în asistența umanitară, finanțate de Uniunea Europeană.
Certificarea a fost obținută în urma unui proces complex de pregătire a organizației care a inclus dezvoltarea politicilor organizaționale, de exemplu în domeniile de managementul voluntarilor, protecția copilului sau siguranța în programe de asistență umanitară. Acest proces a fost sprijinit tot de programul EUAV în cadrul proiectelor TEACH (2018-2020) și ABC-EUAV (2020-2022), implementate în parteneriat cu mai multe organizații Caritas din Europa.
Dosarul de certificare a fost transmis în luna mai 2020 și la sfârșitul luni august am primit scrisoarea oficială de certificare.
Următorul pas va fi implementarea primului proiect de voluntariat, prin care dorim să trimitem voluntari din România, dar și din alte state UE în Georgia și Armenia pentru a sprijini organizațiile Caritas locale în programe de reducerea riscului de dezastre. Proiectul a fost deja depus, în parteneriat cu Caritas Europa. Așteptăm aprobarea!