Nu ne putem baza pe ajutorul statului, când ne referim la programele sociale adresate copiilor și tinerilor. Organizația Caritas Alba Iulia a ajuns la această concluzie ca urmare a Ordinului 2471/29.12.2014 eliberat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ordin aprobat în urma evaluării cererilor de finanțare depuse.
Organizația noastră non-profit de utilitate publică a depus cereri de finanțare în temeiul Legii nr. 34/1998 încă de la apariția acesteia, în vederea aprobării finanțării parțiale a cheltuielilor de funcționare. Până în anul 2013, sumele cerute au fost în mare parte aprobate, acestea reprezentând aproximativ între 24-55% din bugetele totale ale unităților de asistență socială vizate. Aceasta a fost o sursă de finanțare sigură, care ne-a ajutat la planificarea, menținerea serviciilor sociale, ba chiar și la dezvoltarea acestora. Însă, începând cu anul trecut, situația s-a schimbat, din cererea de finanțare depusă mai multe unități de asistență socială fiind respinse fără motive tehnice sau administrative întemeiate, subvenția fiind drastic diminuată. Spre exemplu, dacă pentru anul 2013 subvenția aprobată a fost de 3.506.760 lei, pentru anul 2015 acesta a scăzut la 2.289.236 de lei.
În acest an, lipsa subvenției afectează și mai mult unele unități de asistență socială. În timp ce serviciul nostru de îngrijire la domiciliu, căminele de bătrâni, o parte din centrele de zi pentru vârstnici, serviciul pentru persoane cu dizabilități beneficiază de un anumit procent din finanțarea cerută, centrele pentru copii de tip familial, centrele de dezvoltare și educație timpurie destinate copiilor, serviciul de asistență familială, programele de sprijinire a tinerilor și copiilor defavorizați, centrul de zi pentru dezvoltarea persoanelor cu dizabilități și celelalte centre de zi pentru vârstnici au fost respinse. Astfel, la începutul anului 2015 trebuie să luăm în calcul un deficit de 1.849.284 de lei, care pune sub semnul întrebării soarta a mai bine de 1.500 de beneficiari.
Această reducere de buget afectează, în cea mai mare măsură, copiii și tinerii defavorizați, persoanele cu dizabilități, dar și persoanele în vârstă, așadar din politica de acordare a subvenției reiese faptul că sunt susținute numai serviciile sociale pentru persoane dependente de îngrijire permanentă. Astfel, persoanele, care nu sunt încă în situația de a avea nevoie permanentă de îngrijire, nu sunt eligibile, dar acestea nebeneficiind de alte servicii sociale pot ajunge foarte ușor în această situație.
Este important pentru noi să menținem funcționarea și a acelor programe, care nu tratează numai probleme sociale acute, ci se orientează spre prevenirea acestora. Ajutorul în soluționarea nevoilor imediate rezolvă pe moment problemele celor aflați la nevoie, însă pe termen lung poate prezenta riscul dezvoltării unei dependențe față de un serviciu sau chiar de sistem. Este o problemă socială faptul că, un copil, un tânăr, o persoană cu dizabilități sau o persoană vârstnică nu poate primi același servicii de care beneficiază semenii săi, care în anumite situații au chiar și posibilități materiale mai bune. Organizația noastră furnizează astfel și servicii de integrare socială pentru copii și tineri, cu efecte pe termen lung, care acum, se pare că nu se situează printre prioritățile statului român, dar sunt nevoi și realități cotidiene.
Web: http://www.facebook.com/CaritasAB, www.caritas-ab.ro