În luna martie, Confederația Caritas România a participat la prima întâlnire de planificare stategică din cadrul proiectului TEACH (Asistență tehnică în domeniul ajutorului umanitar pentru organizațiile europene de caritate). Proiectul implică 6 organizații europene Caritas din Austria, Republica Cehă, Irlanda, Marea Britanie și România, precum și Caritas Europa pentru a asigura o mai largă diseminare și învățare între cele 49 de organizații membre europene.
Proiectul are ca obiectiv general consolidarea capacităților tehnice în domeniul ajutorului umanitar și al managementului voluntarilor a organizațiilor din consorțiu dar și a angajaților și voluntarilor care lucrează pentru Caritas.
Finanțat de Comisia Europeană în cadrul inițiativei „Voluntari UE pentru ajutor umanitar”, proiectul oferă partenerilor posibilitatea de a trece prin procesul de evaluare și elaborare a planurilor de acțiune în ceea ce privește respectarea cerințelor pentru standardele umanitare de bază în vederea certificării ca organizație de trimitere a voluntarilor în programe de asistență umanitară în afară Europei.
Un alt aspect al proiectului reprezintă conștientizarea și informarea privind ajutorul umanitar care este o temă mai puțin cunoscută în țările din estul și centrul Europei iar prin acest proiect partenerii de proiect vor avea ocazia de a face schimb de experiență în campanii de sensiblizare și să lucreze la strategii de comunicare și vizibilitate bazate pe experiențele proprii ale organizațiilor.
În acest sens, Caritas România va organiza o caravană de informare în principalele orașe și va oferi persoanelor interesate posibilitatea de a afla mai multe despre informații despre asistența umanitară și posibilități de implicare ca voluntar în acest domeniu.
EU Aid Volunteers Initiative
ffgfdgfdg