Inspirată din Învățătura Socială a Bisericii Catolice, misiunea organizațiilor Caritas este de a a-i sprijini pe cei săraci și marginalizați social să se exprime și să recâștige dreptul la o viață decentă și demnă prin programe complexe de asistență socială și prin acțiuni caritabile și umanitare.
Viziunea Caritas se bazeaza pe crearea unei civilizații a iubirii și a solidarității între oameni.
Cele 10 organizații Caritas active în România s-au reunit în 1994 într-o rețea națională: Confederația Caritas România. Creată cu scopul de a promova proiectele sociale ale membrilor săi, Caritas România este implicată în acțiuni de lobby și de influențare a politicilor sociale atât la nivel național cât și european prin intermediul Caritas Europa, partener strategic al CE în probleme sociale. Toate organizaţiile Caritas din România au parteneriate cu autorităţile locale şi furnizează servicii copiilor din medii defavorizate aflaţi în risc, persoanelor cu nevoi speciale, familiilor numeroase şi cu venituri mici, bătrânilor. Prin programe complexe în domeniul asistenţei sociale derulate de Caritas în România, răspundem anual nevoilor unui număr de 70.000 de beneficiari.
Politica de confidentialitate si referitoare la cookies
Prezentare generală a confidențialității
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Din aceste cookie-uri, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs. deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. doar cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.