Cum poate educația online să devină o oportunitate, chiar și pentru copiii care provin din medii defavorizate? Și cum putem să asigurăm siguranța acestor copii, când învață, comunică și se joacă în mediul online? – În cadrul proiectului „În lumea virtuală – Educație inteligentă și sigură”, Confederația Caritas România, în parteneriat cu șapte organizații Caritas diecezane și eparhiale din România căuta răspunsuri la aceste întrebări.
Proiectul se adresează copiilor care frecventează centrele de zi sau centrele afterschool oferite de organizațiile Caritas din toată țară. Acești copii, cei mai mulți provenind din medii defavorizate, s-au confruntat cu dificultăți majore când era (și în continuare este) vorba de educație online. Un studiu efectuat de Caritas în anul 2020 arată că numai 15% din beneficiarii centrelor Caritas au reușit să participe în mod regulat la lecțiile oferite de școlile lor în mediul online. De asemenea, mulți copii au intrat în lumea virtuală nefiind conștienți de riscurile care îi așteaptă acolo.
Proiectul va intervenii pe mai multe niveluri: Organizațiile Caritas vor colabora pentru de dezvolta o politică organizațională privind salvgardarea copiilor în mediul online care va asigura un standard comun de siguranță pentru toți copiii beneficiari ai centrelor Caritas.
Centrele Caritas și personalul acestor centre vor fi pregătiți să ghideze copiii prin lumea virtuală și să ofere un sprijin real pentru a asigura o participare eficientă a copiilor în activitățile educaționale oferite în spațiul virtual. O platformă online le va oferi pedagogilor din centrele Caritas o colecție de materiale didactice, aplicații, cursuri online și tutoriale care pot fi folosite în educația online.
De asemenea copii, dar și părinții lor vor învăța să folosească diferite instrumente pentru învățare online dar și să fie atenți la riscurile și pericolele la care se expun când sunt activi pe internet.
O altă componentă a proiectului se va adresa școlilor și cadrelor didactice care au un rol important în a facilita accesul tuturor copiilor la educație, fie la școală, fie în lumea virtuală.
Proiectul „În lumea virtuală – Educație inteligentă și sigură” este implementat de Confederația Caritas România în parteneriat cu Caritas Alba Iulia, Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, Caritas Eparhial Cluj, Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași, Caritas Eparhial Oradea, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare și Federația Caritas a Diecezei Timișoara. Proiectul este finanțat de Secours Catholique – Caritas Franța.