Compasiune
Nu putem asista indiferenți la suferința semenilor noștri, de aceea ne unim eforturile pentru a le oferi alinare.
Speranță
Inspirați de credința creștină, de sprijinul și generozitatea partenerilor noștri și de oamenii pe care îi servim, știm că speranța nu este pasivă. Avem încredere că numai lucrând împreună putem construi o lume mai bună în care fiecare ființă să se bucure de viață.
Drepturi egale
Credem în demnitatea intrinsecă a fiecărei persoane indiferent de rasă, gen, vârstă, naționalitate, religie sau apartenență politică.
Dreptate
Împreună acționăm pentru a combate sărăcia și nedreptatea pentru dezvoltarea unei societăți juste și solidare.
Solidaritate
Facem apel la solidaritate cu cei afectați de sărăcie deoarece noi înțelegem că marea familie umană e interdependentă și nu există fericire de unul singur.
Parteneriat
Susținem principiul subsidiarității prin care se crează legături în și între comunități. Caritas acționează dincolo de familia catolică pentru a face lumea mai bună prin căutarea dreptății.
Responsabilitate
Credem că Pământul cu toate resursele sale este rezultatul Creației și suntem responsabili să îl păstrăm și să îl transmitem integru generațiilor viitoare.