Preasfinţia Voastră, Ioan Călin Bot,
Am primit cu durere vestea trecerii la cele veşnice a Preasfinţitului Părinte Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj. Împreună cu directorii asociațiilor Caritas din România, ne alăturăm durerii şi întristării care au cuprins sufletele credincioşilor şi clerului Eparhiei Preasfinţiei Voastre, însă suntem încredinţaţi că Isus Cristos, Cel înviat din morţi, va primi sufletul PSS în patria Sa Cerească.
Vă asigurăm, Preasfinţite Părinte Episcop, că în rugăciunile noastre îl vom pomeni pe Preasfinţitul Alexandru, ca Bunul Dumnezeu să-i facă parte cu toţi drepţii, răsplătindu-l astfel, pentru viața si exemplu său de a mărturisi cu curaj si blândețe, credinţa şi iubirea creștină din timpul pelerinajului vieții sale pământești.
Odihna cea veșnică dă-i-o lui, Doamne, și lumina cea fără de sfârșit să-i strălucească!
În veci pomenirea lui!
Pr. Gheorghe Dunca,
Președinte Caritas Romania