La Centrul de Tranzit Caritas din Siret:
Copii orfani și cu dizabilități în drum spre siguranță
37 de copii, împreună cu cinci îngijitoare, au sosit joi în vama Siret de unde au fost preluați de echipa Caritas Iași și transferați la Centrul de Tranzit Caritas din localitatea Siret. 25 dintre ei sunt copii cu dizabilități, copii orfani și copii abandonați de părinți și provin din centre de îngrijire din orașul Rivne din Ucraina. Ei sunt cazați acum în centrul Caritas până la continuarea drumului spre Berlin, unde sunt așteptați de o organizația umanitară. La centrul din Siret au la dispoziție un spațiu călduros și primitor, primesc de mâncare și beneficiază de tot sprijinul, de care au nevoie.
Echipa centrului, între ei și trei voluntari din Iași, au început imediat să organizeze activități pentru copiii abia sosiți la un loc sigur. Micii refugiați s-au regăsit repede în lumea lor, a copiilor, s-au liniștit după drumul lung spre o țară necunoscută și s-au atașat de voluntari simțind afecțiunea cu care sunt primiți.
Vedeta serii a fost un băiat cu un sever handicap de vedere, dar cu o voce fantastică care a dat un concert pentru toți cei prezenți în centru.
„La început, noi cei din echipa centrului am fost ca niște baloane pline de emoții care pot să explodeze în orice clipă”, povestește Radu Huzum, coordonatorul centrului. „Copii veniți la noi oricum sunt într-o situație foarte dificilă pentru că au trăit într-o instituție de îngrijire, fără familie și părinți. Acum a venit și războiul peste ei și sunt forțați să plece în țările necunoscute. Dar am reușit să interacționăm cu ei și au simțit că aici sunt în siguranță”.
Centrul de tranzit din Siret face parte din programele prin care Confederația Caritas România, împreună cu Caritas-urile diecezane și eparhiale, oferă sprijinul refugiaților din Ucraina care tranzitează dar și celor care vor rămâne pentru o perioadă mai lungă de timp în România.