Confederația Caritas România a publicat raportul de activitate 2025.
Raportul anual al Confederației Caritas România pentru anul 2025, se prezintă ca o mărturie a modului în care iubirea
creștină devine faptă concretă, solidaritate și responsabilitate față de cei aflați în nevoie. Într-un context social și umanitar marcat de provocări multiple, rețeaua Caritas din România a continuat să fie un semn al apropierii Bisericii Catolice de oameni, prin dezvoltarea proiectelor sociale și umanitare, prin consolidarea organizațională și prin întărirea colaborării dintre membrii rețelei la nivel național și internațional. P. Egidiu Condac, președinte Confederației Caritas România
În 2025, Confederația Caritas România și-a continuat activitatea cu accent pe consolidarea organizațională, dezvoltarea proiectelor sociale și umanitare și întărirea colaborării atât în cadrul rețelei Caritas, cât și la nivel național și internațional. Activitatea s-a desfășurat în conformitate cu legislația în vigoare și cu prevederile statutare, având ca obiectiv principal sprijinirea persoanelor vulnerabile și dezvoltarea capacității organizaționale a confederației și a membrilor săi.
Politica de confidentialitate si referitoare la cookies
Prezentare generală a confidențialității
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Din aceste cookie-uri, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs. deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. doar cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.