Anul 2019 reprezintă un moment culminant în traseul european al României, deoarece țara noastră va deține pe o perioada de șase luni președinția rotativă a Consiliului.
coalitia pentru #Romania2019Cu acest prilej, Dl. Florin Jianu – întreprinzător, preşedinte Patronatul Tinerilor Intreprinzători din România, Dl.Ionut Sibian, Director Executiv al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, dl. Florian Marin, presedinte al Organizaţiei de Tineret a Blocului Naţional Sindical şi Dl. Victor Negrescu – membru în Parlamentul European, au lansat grupul de iniţiativă “Coaliţia România 2019 – Preşedinţia Română a Consiliului”.
“De foarte multe ori când este vorba de momente atât de importante, pregătirea lor se întâmplă în spatele ușilor închise. Ceea ce dorim noi este ca lucrurile să se întâmple foarte transparent, dincolo de interese personale sau politice, iar cât mai mulți actori să fie implicați. Am avut mai multe contacte cu cei de la Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul de Externe și din Administrația Prezidențială, existau câteva persoane DSC05016 interesate, dar nu exista un demers comun. Ce am remarcat noi este că modele de succes din alte țări sunt cele care au reușit să implice cât mai mulți actori”, a afirmat Negrescu, la evenimentul de lansare a grupului de inițiativă.
El a adăugat că administrația românească are nevoie, din partea societății civile, de o rețea de structuri care să vină cu idei, iar președinția Consiliului European înseamnă a stabili o serie de priorități prin care să poată fi marcat viitorul României și al UE, precizează Agerpres.
Potrivit inițiatorilor grupului, Coaliția pentru România 2019 poate să sprijine decidenții direct responsabili, să crească capacitatea strategică de identificare și promovare a priorităților României în UE până la momentul 2019 și să colaboreze pentru pregătirea agendei tehnice, pentru pregătirea resurselor umane, pentru corelarea agendei interne cu agenda externă și corelarea cu alte președinții recente ale UE.
Evenimentul a avut loc pe 14 septembrie, ora 11:00, la sediul reprezentanţei Comisiei Europene, parter, spaţiul public european, Str. Vasile Lascar nr. 31, Sector 2, Bucureşti.
CaleaEuropeana.ro a postat LIVE lansarea grupului de iniţiativă “Coaliţia România 2019 – Preşedinţia Română a Consiliului”.