Interviu András Márton – Director Caritas Alba Iulia
Cum a afectat pandemia de Covid-19 programul de îngrijire la domiciliu oferit de Caritas Alba Iulia?
Rolul și valorile programelor de îngrijire la domiciliu nu s-au schimbat în pandemie, dar situația de criză a făcut ca aceste servicii să devină mult mai vizibile. În momentul de față spitalele au ajuns la limita capacităților. Trebuie să ne dezvoltăm atât individual cât și instituțional capacitățile necesare pentru a face față situațiilor de criză, în primul rând în domiciliul propriu. Oricum acasă pare a fi pentru cei mai mulți locul cel mai sigur și în această pandemie.
În ultimii ani, înainte de criză, sectorul de îngrijire la domiciliu din organizația noastră s-a micșorat. Am obținut mai puține finanțări și ne-au plecat colegi. În sectorul public, salariile au ajuns la un nivel cu care noi nu am putut să concurăm, mai ales în condițiile lipsei finanțării coerente și sustenabile a serviciilor, altfel cuvenite prin lege. În schimb, acum în plină pandemie, colegele noastre de la îngrijire la domiciliu au cu 35% mai mult de lucru.
Dar pandemia ne-a adus și o normalitate neașteptată. Casele de asigurare de sănătate ne-au plătit toate serviciile prestate conform legii, nu cum a fost înainte, când existau bugete foarte limitate pentru îngrijirea la domiciliu, iar munca prestată rămânea nedecontată din lipsă de fonduri. Aparent sistemul poate, și ar putea să funcționeze mult mai bine.
Ce înseamnă pandemia pentru oamenii bolnavi, nu cei infectați de coronavirus, ci cei care suferă de alte probleme de sănătate?
Mulți oameni nu mai ajung la spitale, chiar dacă ar fi necesar. Și cei care înainte ajungeau acolo fără să fie neapărat necesar, nu mai sunt internați. Le este frică să meargă la spital sau sunt refuzați. Dar și în medicina de familie se observă o distanțare. Am impresia că pacienților le este frică de medici și medicilor de pacienți. S-a înrădăcinat o practică curioasă a telemedicinii, inclusiv în medicina primară. Dar în limba germană cuvântul „a trata” se traduce cu „behandeln”, conține cuvântul „Hand”, adică mână. A trata înseamnă a pune mâna pe pacient, un contact de relaționare directă. Cred că fiecare ființă umană ar trebui asistată pe cât posibil de aproape, acolo unde trăiește. Astăzi, de multe ori colegele noastre din îngrijire la domiciliu formează o punte între pacienți și medici. Din fericire avem relații foarte bune cu medicii de familie. Ei au înțeles că ceea, ce facem noi, este de folos pentru pacienți, dar și pentru munca lor.
Cum reușiți să duceți această asistență direct în casele oamenilor?
În urmă cu aproape trei decenii am avut posibilitatea să observ un model în Olanda care pentru mine reprezintă un fel de „utopie de invidiat a normalității”, denumit „transmural-care”. Omul se afla în centrul tuturor ofertelor de asistență, ce se grupau în jurul lui, nefiind el nevoit să alerge de la unul la altul. Medicul de familie era pârghia centrală, menținând un contact direct permanent cu pacienții. La nevoie inclusiv medicul de familie avea posibilitatea de a-și interna pacienții pentru câteva zile la spital, pentru analize sau tratamente supravegheate. Spitalul era mai degrabă o facilitate bine pusă la punct, de deservire a pacienților și medicilor, și mai puțin o instituție medicală în sensul clasic. La nevoie inclusiv medicii specialiști se deplasau la pacient acasă, serviciul de ambulanță, serviciile de îngrijire și asistență la domiciliu erau foarte bine puse la punct, și toți actorii colaborau strâns, pentru a reduce dependența pacienților de sistem strict la minimul necesar. În centrul atenției era întotdeauna sănătatea și calitatea vieții oamenilor în sensul holistic.
Când am început să dezvoltăm serviciile noastre de îngrijire la domiciliu în anii 90, ne-am întâlnit cu multe asistente medicale care nu au vrut să lucreze cu noi, pentru că le-am cerut să acorde și alte forme de asistență, mai puțin specializate, nu numai cele medicale. Îngrijirea la domiciliu, așa cum o înțelegem noi, poate fi rezumată sub deviza: „Un om a intrat în casa ta.” Degeaba începem să acordăm servicii medicale, până când nu este apă în casă, e frig sau lipsește altceva esențial. Această abordare necesită o atitudine umană deosebită, și multe abilități și competențe. Trebuie să investim mult în programe de formare pentru a sprijini colegele noastre în dezvoltarea competențelor necesare. Colegii se confruntă cu multe situații deosebit de dificile: pacienți care suferă de demență, aparținători depășiți de situație, agresiuni din partea pacienților sau chiar din partea familiei. Acum, în timpul pandemiei ne confruntăm și cu mai multă frică, frică față de vecini, de aparținători, chiar și frica de a fi uman.
Tratamentul acasă este o variantă potrivită și pentru o mare parte a pacienților Covid-19?
Acum, când cele mai multe spitale sunt depășite de situație, se vede importanța tratamentului la domiciliu, inclusiv la pacienții Covid-19. Până nu de mult, toți cei testați pozitiv, chiar și cei fără simptome, au fost internați în spital. Dar tratamentele antivirale existente sunt încă foarte firave în ceea ce privește eficiența lor; În special în cazurile mai puțin severe, tratamentele tradiționale, suportive au astfel o semnificație deosebită: frecțiile, băile calde, liniștea, confortul fizic și psihic, ceaiurile fierbinți consumate cu regularitate ș.m.a.. Toate acestea sunt mult mai greu, dacă nu imposibil de asigurat la spital. Pentru pacienții cu forme ușoare sau medii, domiciliul este locul cel mai potrivit pentru însănătoșire. Acolo se simt mult mai bine. Astfel și spitalele sunt degrevate de pacienți care nu necesită neapărat tratament spitalicesc, putând să își concentreze resursele pe cazurile grave. Bineînțeles, tratarea la domiciliu a unui pacient infectat cu coronavirus implică și o anumită disciplină și responsabilitate, inclusiv de respectare a normelor de igienă și de distanțare fizică. Pacientul trebuie să rămână în izolare pentru a nu pune pe alții în pericol.
Va contribui această criză la schimbările așa importante pentru sistemul de sănătate din România?
Sperăm că schimbările spre bine, la care a contribuit această criză, atenția suplimentară acordată sănătății, finanțările suplimentate etc., pot fi menținute și după pandemie și că nu ne întoarcem la ceea ce a fost înainte. Am explicat deja, că volumul de muncă a serviciilor de îngrijire la domiciliu a crescut cu peste 30%, dar casele de asigurări au decontat pentru prima oară toate serviciile prestate beneficiarilor eligibili. În oglinda bugetelor de sănătate, aceste sume cheltuite sunt infime, însă câștigul în calitatea vieții este deosebit de mare. Volumul de muncă suplimentar a apărut inclusiv prin pacienții care n-au mai ajuns la spital, degrevând cheltuieli nejustificate în sistemul de sănătate, iar spitalele au avut la rândul lor posibilitatea să se concentreze asupra celor, care chiar trebuiesc tratați în spital.
Va trebui să ne așezăm toți actorii din sistem la o masă comună și să discutăm, despre cum putem să continuăm să îmbunătățim calitatea vieții celor bolnavi și în vârstă. Criza ne servește ca o lupă pusă pe realitate: vedem lucruri care în alte perioade rămân ascunse. Ar trebui să învățăm din această recunoaștere. Noi ne vom implica în continuare și putem doar spera că tot mai multe instituții și profesioniști vor fi dispuși la regândirea radicală a domeniului sănătății.
